Comuna Ghindărești

Județul Constanța

Monografia comunei

SUMAR

Ghindărești

16°C

cer fragmentat

Răsărit: 05:43
Apus: 20:25

Marți

18/8°C

Miercuri

19/8°C

Joi

23/9°C

Regiunea Sud-Est este situată în partea de sud-est a României şi se învecinează la nord cu Regiunea Nord-Est, la vest cu Regiunea Centru, la sud-vest cu Regiunea Sud-Muntenia şi Regiunea Bucureşti – Ilfov, la sud cu Bulgaria, la est cu Republica Moldova, Ucraina şi ţărmul Mării Negre. Acoperind 35.762 km² sau 15 % din suprafaţa totală a ţării, regiunea este a doua ca mărime din cele 8 regiuni ale Romaniei. Regiunea Sud-Est aparţine provinciei fizico-geografice a Europei răsăritene, subprovincia ponto-danubiană si are graniţe naturale formate de râul Prut, fluviul Dunărea, precum si Marea Neagră. Această regiune cuprinde aproape toate formele de relief: Lunca Dunării, Câmpia Bărăganului în centru şi Câmpia Covurluiului în nord, Podişul Dobrogei în est şi sud. În partea de nord a podişului Dobrogei se află Munţii Măcinului, iar partea de nord-vest a regiunii cuprinde o parte a Carpaţilor de Curbură şi a Subcarpaţilor de Curbură. Totodată regiunea este străbătută de fluviul Dunărea, cuprinde Delta Dunării şi este mărginită la est de întreg litoralul românesc al Mării Negre (245 km).

Acoperind 35.762 km2 sau 15% din suprafaţa totală a ţării, regiunea este a doua ca mărime din cele 8 regiuni ale României.

Un aspect cheie al localizării geografice a Regiunii Sud-Est este faptul că se constituie în frontieră estică a Uniunii Europene, cu implicații majore în ceea ce privește securizarea punctelor de trecere a frontierei, dar și implicarea în acțiuni de cooperare regională transfrontalieră.

Structura administrativă a regiunii cuprinde 6 judete: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea.

O particularitate a Regiunii Sud-Est este aceea că are în componenţă aproape toate formele derelief, unele dintre ele fiind specifice numai acestei regiuni, ceea ce imprimă anumiteparticularităţi vieţii economice, sociale, culturale, educaţionale a acestei zone.

Regiunea Sud-Est este singura care are deschidere la mare, acest aspect oferindu-i oportunitateade dezvoltare a transportului maritim şi fluvio – maritim dar și activităţilor conexe şi nu numai(depozitare, comerţ, etc.). În această regiune se regăsesc porturile maritime Constanţa (cel maimare de la Marea Neagră), Mangalia şi Midia, precum şi cele fluvio – maritime (Brăila, Galaţi,Tulcea şi Sulina).Situarea strategică a Mării Negre constituie un element de atragere a investiţiilor străine care potdetermina o creştere a competitivităţii zonei.

Mai mult de jumătate din terenurile fertile ale Câmpiei Bărăganului, cunoscută drept „grânar al ţării”, sunt situate pe teritoriul regiunii Sud – Est. Suprafeţele agricole mari şi solurile fertile oferă condiţii favorabile pentru o agricultură ecologică.

Delta Dunării (una dintre marile rezervaţii naturale ale lumii) şi Insula Mică a Brăilei ale căror floră şi faună sunt considerate unice în Europa constituie zone naturale cu o atracţie turistică deosebită.

O altă caracteristică a regiunii este potenţialul turistic ridicat. Sectorul de turism este relativ bine dezvoltat. Litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, staţiunile balneo-climaterice Lacul Sărat, Techirghiol, Sărata Monteoru, unele pensiuni agro-turistice în zonele montane şi în Delta Dunării, mănăstirile din nordul Dobrogei şi Munţii Buzăului şi Vrancei reprezintă puncte cu atracţie turistică.

O altă particularitate a regiunii este prezenţa celor mai renumite podgorii şi centre de producţie a vinului din România, acestea găsindu-se în toate judeţele regiunii. Regiunea Sud-Est se situează pe primul loc în țară în ceea ce privește suprafața viilor pe rod. Podgoriile Murfatlar, Odobești, Panciu, Nicorești, Dealurile Bujorului, Pietroasele produc vinuri renumite atât pe plan național cât și pe plan internațional.

Având în vedere un număr de indicatori de analiză, respectiv caracteristicile fizico-geografice, demografice, economice şi de producţie, infrastructură, locuinţele şi modul de locuire, echiparea tehnică a locuinţelor, problemele sociale şi ecologice, au fost identificate mai multe zone care prezintă caracteristici asemănătoare.

Zona Câmpiei Bărăganului, în care se includ suprafeţe din judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea,este caracterizată din punct de vedere fizico-geografic de o seismicitate foarte ridicată, precipitaţii reduse, risc de inundaţii, potenţial forestier scăzut.

Demografic, se înregistrează un declin datorat îmbătrânirii accentuate a populaţiei şi se observă o tendinţă continuă de scădere a numărului de locuitori. Indicii de natalitate au valori medii şi submedii. Totuşi, se poate spune că există posibilităţi de înnoire şi sporire a forţei de muncă mature.

În Dobrogea de Sud-Est, din punct de vedere demografic, predomină comunele cu talie medie şi mare, densitatea populaţiei în zona rurală fiind ridicată. Se înregistrează o stabilitate demografică şi chiar o uşoară creştere. Aspectul economic este caracterizat printr-un grad foarte mare de atractivitate turistică, dimensiuni relativ mari ale exploataţiilor agricole individuale, ponderea ridicată a terenului arabil din totalul agricol, posibilităţi de cooperare cu centrele urbane, forţa de muncă calificată şi o pondere ridicată a activităţilor neagricole. Se constată fenomenul de poluare a plajelor datorată în special navelor din apropierea litoralului, solurile sunt moderat degradate datorită folosirii pesticidelor.

Dobrogea Centrală şi de Sud-Vest prezintă precipitaţii reduse. În acest spaţiu există rezervaţii şi monumente ale naturii, precum şi resurse complexe. Densitatea populaţiei este redusă şi predomină comunele care înregistrează un declin accentuat al populaţiei.

Zona Moldovei de Sud, care cuprinde părţi din judeţele Galaţi şi Vrancea se caracterizează prin alunecări de teren frecvente, risc de inundaţii şi seismicitate ridicată. Procentul de alimentare cu apă a populaţiei în sistem centralizat este redus. Accesul direct la reţeaua majoră rutieră şi feroviară este dificil în majoritatea comunelor. Din punct de vedere social se înregistrează un nivel ridicat al mortalităţii infantile şi o ofertă precară de asistenţă sanitară.

Zona Subcarpaţilor de Curbură, ce cuprinde arii din judeţele Vrancea şi Buzău este o zonă cu seismicitate ridicată, zona montană reprezentând circa 50% din suprafaţă. Se înregistrează frecvent alunecări de teren.

Ca elemente fizico-geografice pot fi menţionate numeroasele rezervaţii şi monumente ale naturii precum şi complexitatea mare de resurse ale naturii. Din punct de vedere demografic, se înregistrează un declin datorat îmbătrânirii populaţiei şi a tendinţei continue de scădere a numărului de locuitori. În această regiune se înregistrează o pondere ridicată a activităţilor neagricole, iar terenul agricol se află cu preponderenţă în proprietate privată, fapt ce constituie premise pozitive în dezvoltarea economică locală.

Din punct de vedere ecologic, zona este caracterizată prin existenţa pădurilor pe suprafeţe întinse, ceea ce contribuie la menţinerea unui echilibru pe termen lung, condiţionat de altfel de exploatarea raţională a resurselor forestiere.

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numără 506.458 de locuitori, populația totală fiind de 630.679 locuitori. De asemenea, județul Constanța se află pe locul 5 între județe în ceea ce privește contribuția la PIB-ul României, respectiv 21,73 miliarde lei. Județul este situat în extremitatea SE a României.

La Nord este despărțit de județul Tulcea printr-o linie convențională, ce șerpuiește între Dunăre și Marea Neagră străbătând Podișul Casimcei și complexul limanelor Razim, Zmeica și Sinoe).

La Sud este mărginit de frontiera de stat româno-bulgară ce traversează Podișul Dobrogei de Sud între Ostrov (la vest) și Vama Veche (la est).

La Vest – fluviul Dunărea desparte județul Constanța de județele Călărași, Ialomița și Brăila, curgând de-a lungul malului înalt al Dobrogei.

La Est – între Gura Portița și localitatea Vama Veche, podișul dobrogean, este scăldat de apele Mării Negre. De la linia țărmului spre larg, 12 mile marine (echivalent cu 22 km), se întinde zona apelor teritoriale românești stabilite conform convențiilor internaționale.

Cu cei 7071,29 kilometri pătrați, județul Constanța deține 2,97% din suprafața României și se află pe locul 8, după suprafață, și pe locul 5, după populație, între județele țării.

Comuna Ghindărești se află situată în partea nord-vestică a județului Constanța, pe malul drept al Dunării, la o distanță de 83 de km de municipiul Constanța (reședința de județ) și 12 km de orașul Hârșova.

Granițele comunei Ghindărești cu vecinii săi sunt:

  • la Nord: Orașul Hârșova;
  • la Est: Comuna Horia;
  • La Sud: Comuna Topalu;
  • La Vest: fluviul Dunărea și județul Ialomița.

Regiunea Sud-Est are o istorie foarte bogată. Ea este constituită din teritoriile a trei regiuni istorice și are o diversitate culturală și etnică deosibită. De-a lungul timpului, geţii, populaţia majoritară a Dobrogei de Nord, au întreţinut legături intense cu coloniştii (negustorii) eleni, stabiliţi aici încă din sec.VII-VI î.Hr. În secolele VI – IV î. Hr. litoralul Mării Negre este colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei române de azi sunt întemeiate coloniile Histria, Callatis și Tomis.

Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți și celți) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana. Orașul a rezistat vremurilor tulburi din secolele III și IV, frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (latină Scithia Minor, greacă ΜικράΣκυθία / MikráSkithía). După împărțirea Imperiului Roman, Constanța împreună cu întreaga Sciție Mică a revenit Imperiului de Răsărit și a rămas parte a acestui stat până în secolul VII, când a fost pierdută din cauza migrațiilor slavilor și bulgarilor. În timpul Evului Mediu, Constanța a fost una dintre piețele comerțului genovez în bazinul Mării Negre. În secolul XV, Dobrogea împreună cu Constanța au fost cucerite de armata Imperiului Otoman. După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanței, orașul devenind portul principal al țării.

Regiunea avea încă de pe atunci o compoziție etnică variată, populația locală a geților conlocuind cu sciţii, celţii, cu soldaţii din legiunile romane şi cu misionarii de pretutindeni. De asemenea, această zonă a constituit drumul de trecere al grupurilor migratoare (bulgari, pecenegi, cumani, huni, slavi etc.) venite din est către Balcani, în căutarea de noi teritorii. În evul mediu regiunea apare în cronicile și hărțile vremii sub denumirile de Velacia minor, Bulgaria Terția, Graecia Tomitana sau Despotatus Vicinensis. După mai multe stăpâniri successive (bizantină, bulgară, otomană), Dobrogea s-a unit în mod firesc cu România (1878).

O istorie la fel de bogată au avut și teritoriile actuale ale Regiunii Sud-Est din provinciile istorice ale Moldovei și Munteniei, principatele care au pus bazele creării statului român.

Astfel, primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați datează din neolitic. Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi așezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, începând cu perioada celor două războaie romane purtate împotriva dacilor, în 101-102 și 105-106, va cunoaște influența civilizației romane, devenind dependentă, probabil, de castru lroman învecinat de la Barboși, ca și în multe alte cazuri întâlnite în provincia romană Dacia. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele “Drinago” într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, “Librodelconoscimiento” (1350), dar și pe câteva hărți catalane. Este menționat că Braila în 1368 într-un privilegiu de transport și comerț acordat neguțătorilor brașoveni. Începând cu a doua jumătate a secolul al XIX-lea a fost o perioada înfloritoare pentru oraș, care cunoaște multe modificări și realizări, în special dobândirea statutului de oraș porto-franco în 1836 și cunoscând o dezvoltare economică fără precedent în acea perioadă. O istorie extrem de bogată plină de evenimente importante pentru România le au și alte orașe din Regiune, precum Focșani sau Buzău.

Regiunea Sud-Est a fost afectată alături de alte regiuni ale ţării de anumite lucrări şi planuri comuniste: Canalul Dunăre-Marea Neagră, după un efort de aproape un deceniu, a fost dat în funcţiune. A fost început Canalul Dunăre-Bucureşti. Lucrările la acest canal au fost abandonate în 1990. Au fost date în funcţiune mai multe canale de irigaţii. S-au făcut eforturi pentru îmbunătăţirea sistemului de căi ferate prin electrificarea mai multor linii principale şi prin crearea unui sistem modern de control al circulaţiei. A crescut numărul de hidrocentrale şi a fost începută construirea centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Flota comercială maritimă a devenit una foarte importantă, dotată cu nave construite în mai multe şantiere navale, cel mai important fiind cel de la Constanţa. A fost construit un nou port maritim, Portul Constanţa Sud- Agigea. În ţară au fost construite mai multe uzine ale industriei constructoare de maşini, chimice şi de prelucrare a petrolului.

În perioada 1990-2012 guverne care s-au succedat s-au implicat într-un şir lung de reforme, iar relaţiile externe ale ţării au evoluat. În 2002, România a fost invitată să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. În acelaşi an, Uniunea Europeană a confirmat sprijinul puternic faţă de scopul ţării de a adera în 2007. Astfel, România devine în anul 2004 membră a NATO, iar în anul 2007 aderă la Uniunea Europeană.

La nivel regional schimbările istorice ale ţării au următoarele implicaţii: Regiunea Sud-Est devine poarta de intrare în Uniunea Europeană pentru ţările ex-sovietice şi în acelaşi timp regiunea noastră reprezintă un spaţiu strategic pentru NATO. Interesul Statelor Unite pentru locaţiile din România este evident. Americanii sunt în special interesaţi de zona Constanţa. Aici există excelente condiţii de amplasare a unei baze navale, portul fiind cel mai mare de la Marea Neagră şi printre primele zece din lume.

Lângă Constanţa, la Mihail Kogălniceanu, se află aeroportul militar care a fost utilizat de trupele americane în timpul conflictului din Irak, acesta beneficiind de instalaţii foarte moderne, ca şi de o infrastructură realizată chiar de armata americană. În timpul războiului rece, baza respectivă, considerată cea mai mare din sud-estul european, a fost folosită de trupe ale Tratatului de la Varşovia, inclusiv de trupele sovietice. Amplasarea geopolitică a României va influenţa politica UE cu privire la relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia prin numeroase programe cumar fi Parteneriatul Estic sau Cooperarea în Bazinul Mării Negre.

Grecii, bizantinii și turcii și-au pus amprenta asupra istoriei acestui oraș. În secolul al VII-lea, grecii au întemeiat aici Cetatea Tomis. În călătoriile lor pe mare, încercații corabieri greci au fost atrași de adăpostul oferit de golful și peninsula formată pe țărmul Mării Negre, precum și de schimbul foarte bun de produse făcut cu căpeteniile populației locale, geții cei care se cred nemuritori (Herodot). Tomisul – gazda poetului exilat Publius Ovidius Naso – a fost întemeiat în cadrul unui amplu proces de colonizări grecești pe țărmul Pontului Euxin, căpătând atributele unui oraș începând din secolul IV i. H.

Importanța Tomisului a crescut considerabil în vremea împăratului Constantin cel Mare – din al cărui nume deriva numele actual al orașului. În acest timp au fost înălțate temple și edificii mărețe, piețe publice și terme (băi), ateliere de prelucrat marmură, s-au construit străzi și cartiere noi. Supus cavalcadelor popoarelor migratoare, orașul a fost prefăcut în ruine de nenumărate ori.

Câteva veacuri mai târziu, pe ruinele Tomisului, se înfiripa o mică așezare de pescari, din care, treptat, în secolele următoare s-a dezvoltat Constanța. Rămășițele vechii civilizații se întâlnesc în orașul de azi la tot pasul.

Despre o reală dezvoltare a sa poate fi vorba numai după victoria României în Războiul de Independență (1878), când provincia a revenit la patria – mamă. O a două etapă a procesului de evoluție spectaculoasă a Constanței a reprezentat-o perioada interbelică, următorul moment marcant în evoluția sa constituindu-l Revoluția din 1989.

Zona localității Ghindărești a fost locuită din vechi timpuri. Dovezile sunt reprezentate de descoperiri arheologice bogate, privind diverse perioade istorice, începând cu epoca neolitică (secolul IV î. Chr). Comunitățile umane s-au ocupat cu pescuitul, vânătoarea, cultivarea pământului și creșterea animalelor. În a doua jumătate a secolului I. Chr.se presupune că s-a ridicat fortificația romană Carsium (Hârșova). În secolul al XIV-lea sub domnia lui Mircea cel Bătrân zona făcea parte din Țara Românească. Apoi, de la începutul secolului al XV-lea Dobrogea s-a aflat sub ocupație otomană. Populația dominantă era de români și bulgari. În aceste teritorii mai trăiau însă, mocani veniți din celelalte regiuni ale țării, scutiți parțial de dări pentru a fi încurajați să rămână, dar și alte naționalități (turci, tătari, evrei, armeni, greci, ruși de rit vechi, etc.).

Locuitori din satele de pe Brațul Borcea au trecut peste Dunăre, în Dobrogea, din cauza molimelor, a foametei, a risipirii satelor în urma înrăutățirii situației materiale sau a războaielor. Documentele medievale pomenesc de locuitorii satelor Stelnica, Cegani, Găița, Făcăeni și Fetești care au contribuit la întemeierea satelor din Dobrogea: Seimeni, Topalu, Ghindărești și Boascic (Iorga, Mărculeț 2018).

Rușii de rit vechi, au emigrat din Rusia în două valuri. Primul val s-a produs între anii 1682 și 1725, în timpul domniei lui Petru cel Mare (1672-1725) care a impus europenizarea Rusiei, obligând populația să își radă bărbile, să renunțe la caftane și a impus sărbătorirea anului nou la 1 ianuarie și nu la 1 septembrie cum se sărbătorea până atunci. Al doilea val de emigranți a venit între 1762 și 1796, în timpul domniei Ecaterinei a II-a (1729-1796). Refuzul unor cetățeni de a se supune noilor măsuri din Imperiu a dus la prigonirea lor. Oricum, vechicredincioșii, așa-numiții staroverii (răscolnici, adică schismatici) se despărțiseră de biserica oficială în urma reformelor introduse de Patriarhul Nikon al Moscovei (1605-1681) care a ocupat acest post între anii 1652-1658. Ei au emigrat în toată lumea încă din anul 1666.

În România și Ucraina, emigranții ruși de rit vechi se numesc lipoveni (denumirea provenită de la unul dintre liderii lor călugărul Filip Pustoviat = filipoveni). Nu se știe din ce regiuni sunt veniți, dar zonele de tranzit spre România erau cele ale Donului și Niprului. Fiind la origine pescari au găsit condiții propice de practicare a meseriei pe malurile Dunării. Rușii staroveri au fost considerați de otomani ca musafiri, le-a fost recunoscută oficial biserica și au primit autonomie, le-au fost date în concesiune pescăriile. Și-au păstrat limba, obiceiurile și credința, căci nici stăpânirea otomană și nici administrația românească ulterioară nu i-au obligat să-și schimbe tradițiile. Existența rușilor lipoveni în zona localității Ghindărești este atestată documentar la data de 15 octombrie.1837, într-un act din Țara Românească. Localitatea Ghindărești (în rusă Новенькое „Novoseolki“ sau „Novinkoe“, adică „Satul nou“, în turcă „Guizdar”, iar pe hărțile vechi numită „Ghizdărești”) pare să existe din anul 1887. Se pare că staroverii (lipovenii) s-au stabilit aici încă înainte de anul 1827, după o epidemie de ciumă care a alungat românii din acest sat (Stângă, 2020).

La finalul Războiului de independență, în 1878, prin tratatele de la San-Stefano și Berlin, Dobrogea a fost împărțită între România și Bulgaria. Pentru popularea regiunilor dobrogene administrația românească a împroprietărit cu pământ românii care voiau să se stabilească aici. Au fost emise: Legea pentru organizarea Dobrogei (9 martie 1880), Legea pentru regularea proprietăţii imobiliare în Dobrogea (3 aprilie 1882) prin care s-a încurajat vânzarea terenurilor statului şi colonizarea Dobrogei cu români din stânga Dunării şi stabilizarea celor sosiţi prin diferite avantaje (inexistente în acel timp, în Regat sau în Transilvania), Legea pentru împroprietărirea luptătorilor din războiul de la 1877 – 1878 (2 aprilie 1902), completată de o altă lege din 5 mai 1912 care oferea facilităţi urmaşilor în linie directă ai luptătorilor din războiul de independenţă. Până în anul 1908 primiseră pământ 5000 de familii și 5700 veterani de război (Ionescu, 2015). În prima parte a secolului al XIXlea au venit coloniști germani din Basarabia și sudul Rusiei care au locuit aici și au lucrat pământul până au plecat cu armata germană care se retrăgea la sfârșitul războiului.

Până în 1989 rușii lipoveni au împărtășit soarta întregii populații a României.

„După Revoluția din 1989, comunitatea rușilor lipoveni din România a beneficiat de un cadru legislativ propice, care i-a permis să se organizeze într-o formațiune culturală apolitică. Acest eveniment s-a produs pe 14 ianuarie 1990, când un grup entuziast de etnici ruși-lipoveni, printre care se aflau intelectuali precum Andrei Ivanov, Feodor Chirilă, Echim Andrei, Feodor Petuhov, Petre Mocenco, Fedot Nicolae, Ion Popov, Macsim Ivanov și alții au luat inițiativa înființării CRLR (Comunitatea Rușilor Lipoveni din România)”.

In Dicționarul Geografic, Statistic, Economic și istoric al județului Constanța întocmit de Grigore G. Dănescu din 1897, Ghizdărești era comună rurală în plasa Hârșova. Se compunea din două cătune, Ghizdărești și Tichilești.

Comuna rurală s-a numit Ghizdărești până în 1912. În perioada interbelică, județul Constanța era împărțit în patru plăși: Dunărea, Mangalia, Ovidiu și Traian. În Tablou de regruparea comunelor rurale publicat în M.O. nr. 161 din 15 iulie 1931, Ghindărești era comună cu satul component Tichilești. Apoi, în 1938 plășile județului Constanța erau: Cernavodă, Dunărea, Ferdinand I, Mangalia, Medgidia, Negru Vodă și Traian. Ghindărești făcea parte din plasa Dunărea.

Din 1968, prin noua împărțire administrativ-teritorială, localitatea Ghindărești a fost alipită comunei Horia. În 1996, după un referendum și cu sprijinul deputatului Comunității Rușilor Lipoveni, Parlamentul României a schimbat sediul și denumirea comunei Horia în Ghindărești. În anul 2000, printr-un proiect de lege inițiat de Consiliul Județean Constanța s-a reînființat comuna Horia cu satele Horia, Cloșca și Tichilești, iar Ghindărești a devenit comună, doar cu satul Ghindărești. Prin Legea 290 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018, Ghindărești a rămas comună cu un singur sat care este și reședință.

Relieful regiunii este foarte variat (din punct de vedere genetic, morfologic, altimetric), desfășurându-se de la platforma continentală a Mării Negre la Carpații de Curbură.

Caracteristica fundamentală a peisajului geografic rezultă din dispunerea concentrică și proporțională a treptelor de relief (munte, deal, câmpie), din centrul teritoriului spre marginile sale. Spațiul cuprins între Dunăre și Marea Neagră include două unități de relief distincte, atât ca geneză, cât și ca aspect fizico-geografic. Astfel, în partea de nord se află cel mai nou pământ al țării, Delta Dunării, iar în partea de sud se găsește Podișul Dobrogei, cu pământul cel mai vechi al țării, reprezentând un mozaic petrografic și structural – tectonic, alcătuit din șisturi verzi, roci cristaline și magnetice (cuart, granit, porfir).

În partea de nord-vest a regiunii se găsesc Carpații de Curbură, cu înfățişarea generală a unor munți cu altitudini mijlocii şi mici, alcătuiți din culmi largi, rotunjite sau înguste şi fragmentate, separate de văi transversale adânci şi de şei largi sau depresiuni cu şesuri aluviale extinse. În cadrul acestora în Regiunea Sud-Est se află Munții Vrancei (unde avem și cea mai mare altitudine din regiune – Vf. Goru – 1785 m) și Munții Buzăului.

În exteriorul Carpaților se află Subcarpații Curburii. Aceştia sunt dispuşi sub forma a două şiruri de depresiuni care închid două şiruri de dealuri. În zona Policiori-Berca-Arbanaşi din județul Buzău apar vulcanii noroioşi, un fenomen pseudovulcanic interesant, legat de emanațiile de gaze din lungul unor falii locale. La Andreiaşu de Jos în județul Vrancea apare un alt fenomen deosebit, legat de emanațiile de gaze cu sau fără aprindere spontană, focul viu.

Partea centrală a regiunii este ocupată de Câmpia Română, care cuprinde o zona mai înaltă, cu altitudini cuprinse între 50 – 100 m (Câmpia Râmnicului, Câmpia Bărăganului), cu aspectul unei suprafețe netede, uşor vălurită datorită existenței unor conuri aluvionare, şi o zonă mai joasă, de subsidență, cu altitudini ce coboară până la 5-10 m (Câmpia Buzăului, Câmpia Siretului Inferior). De-a lungul râurilor mai importante (Siret, Ialomita, Calmațui) apar dune de nisip (ex. Hanu Conachi). Limita estică a Câmpiei Române o reprezintă Lunca Dunării, mai exact sectorul bălților (Balta Brăilei), o zona cu altitudini reduse (10 m), în mare parte desecată (Insula Mare a Brăilei).

Situat între valea Dunării la vest și nord, Marea Neagră la est, granița cu Bulgaria la Sud, Podișul Dobrogei este o unitate danubiano-pontică de o deosebită originalitate geografică. După altitudine și aspectul formelor de relief se diferențiază două subunități: Masivul Dobrogei de Nord și Podișul Dobrogei de Sud, despărțite de linia Hârșova-Capul Midia.

Masivul Dobrogei de Nord are un relief de podiș, cu aspecte variate și o înclinare generală dinspre Dunăre spre mare și este alcătuit din mai multe subdiviziuni:

  • Munții Măcinului, un masiv hercinic, cu aspecte montane, alcătuit din roci dure (granit), cu altitudini ce depăşesc 400 m (vf. Greci – 467m – cea mai ridicată altitudine a Podișului Dobrogei);
  • Dealurile Tulcei, cu altitudini mai reduse (în jurul a 100-200m);
  • Depresiunea Nalbant;
  • Podişul Babadag, ocupă partea centrală a Masivului Dobrogei de Nord, altitudinea putând ajunge la 400m;
  • Podişul Casimcei, spre contactul cu Podişul Dobrogei de Sud.

Podișul Dobrogei de Sud are aspect ușor ondulat, altitudinea sa fiind în jur de 100 m de-a lungul văii Carasu, partea cea mai joasă, ce corespunde Podișului Medgidiei. Înspre sud, înălțimile cresc usor, în Podișul Oltinei (204 m) și în Podișul Negru Vodă (194 m).

Zona litorală are un țărm jos în partea nordică, unde apar lagune şi limanuri maritime, şi un țărm înalt, cu faleză, în partea sudică.

La vărsarea Dunării în Marea Neagră s-a format Delta Dunării, suprafața acesteia fiind de aproximativ 580.000 ha. În rezervația Biosferei Delta Dunării se disting patru diviziuni geomorfologice: delta fluvială, delta fluvio-maritimă, Lunca Dunării şi complexul la gunar Razim-Sinoe. Delta fluvială este compusă din rețeaua de canale dintre cele trei brațe (Sulina, Sf. Gheorghe şi Chilia. Delta maritimă este caracterizată prin grindurile maritime, respectiv depozitele de aluviuni şi nisip lăsate de apa dulce a fluviului la contactul cu marea. Cele mai importante grinduri sunt : Chilia, Stipoc, Letea, Caraorman, Crasnicol. La gura brațului Sf. Gheorghe se află Insula Sacalin, a cărei formă se schimbă mereu sub acțiunea apelor mării. Grindurile Letea şi Caraorman au un relief surprizător de variat, unde dune prelungi alternează cu fâşii de vegetație lemnoasă – aşa numitele haşmacuri – sau păduri cu vegetație luxuriantă.

În Județul Constanța evoluția îndelungată paleogeografică și acțiunea diferențiată a factorilor subterani modelatori au dus la formarea unor unități de relief caracterizate prin structura de podiș cu altitudine redusă; în cea mai mare parte a teritoriului predomină valorile sub 200 m., diferențele altitudinale între părțile componente fiind reduse.

Ca principale unități naturale se disting:

  • Podișul – care cuprinde aproape întreg teritoriul este constituit din calcare mezozoice așezate pe marne și calcare terțiare acoperite cu o mantă de loess (Pod. Casimcei, Dobrogei de Sud, Medgidiei, Cobadin, Negru Vodă);
  • câmpia – din punct de vedere geografic, înaltă, ușor vălurită, cu aspect de poduri pe care se practică culturile de câmp – în special cele cerealiere, se evidențiază in zona centrală.

Partea sudică – corespunzătoare Podișului Litoralului – este delimitată spre vest de altitudinile cuprinse intre 85-100 m, unde se face trecerea spre podișul Dobrogei de Sud (Medgidiei și Topraisarului). Lățimea acestui sector este cuprinsă între 10 si 12 km.

Zona litorală este marcată de mai multe trepte:

  • 5-15 m, de-a lungul țărmului;
  • 20-30 m, cu o mare continuitate, pătrunzând mult în interior, formând o treaptă distinctă în jurul limanelor și lagunelor;
  • 35-45 m, cu o mare continuitate, constituind o treaptă mai lat decât celelalte înconjurând limanele și lagunele maritime;
  • 50-65 m, cea mai dezvoltată treaptă cu lățimi cuprinse între 500 m și 4-5 km;
  • 70-85 m, cea mai înaltă treaptă situată la contactul cu podișurile interioare.

Aceste 5 trepte sculptate în depozite sarmatiene sunt acoperite de depozite de loess. De remarcat că pe suprafața județului relieful de platformă este fragmentat de numeroase văi cu orientări diferite. Dintre cele mai importante văi amintim Casimcea, Saraturi, Nuntasi, Topolog-Saraiu, Chichirgeaua s.a. În Valea Casimcea, între localitățile Cheia-Târgușor-Gura Dobrogei au fost descoperite 15 peșteri cu mare importanță arheologică și paleontologică: Peștera Mireasa, Peștera de la Ghilingic, Peștera Babei, Peștera La Adam, Peștera Liliecilor etc.

În ceea ce privește relieful Comunei Ghindărești, predomină lunca și podișul, iar pe malul Dunării se află Canaralele, zone naturale protejate (văi largi și adânci, specifice reliefului din sudul Dobrogei). La hotarele comunei se ridică dealurile Muslu (123 m.) la N.-E., Erchessec (189 m.) la S.-E. și Olacul (124 m).

Din punct de vedere pedo-geologic predomină depozitele de loess, calcarele jurasice așezate peste șisturi verzi. Se pot găsi fosile jurasice în sedimentele calcaroase. Asocierea solurilor cernoziomice cu solurile mai puţin evoluate a favorizat o structură a fondului funciar format din terenuri predominant agricole (peste 70%).

Clima Regiunii Sud-Est se înscrie în caracteristicile generale ale climatului temperat continental moderat de tranziție, cu o serie de particularități locale, date de anumiți factori (relief, MareaNeagră, Dunărea).

Temperaturile medii anuale variază destul de mult, în special datorită reliefului. Astfel, dacă în Lunca Dunării, sudul Dobrogei, zona litorală şi Delta Dunării media multianuală depăşeşte 11℃(11,2℃ Mangalia şi Murfatlar), în Câmpia Română aceasta are valori cuprinse între 10-11℃, scade în zona Subcarpatică, având valori cuprinse între 6 şi 10℃ (7,5℃ stația Bisoca). În zona montană temperatura medie ajunge la valori cuprinse între 0 şi 6℃ (2,2oC stația Penteleu), iar pe culmile cele mai înalte chiar sub 0℃.

Temperatura medie a lunii ianuarie are, în general valori negative, între 0 şi -6℃ (în unele zonechiar sub aceste valori), excepție făcând o mică porțiune în zona Mangalia, unde temperaturamedie a lunii ianuarie este pozitivă (între 0 şi 1℃).

Temperatura medie a lunii iulie are, în general valori cuprinse între 20 şi 23℃, în zona decâmpie (chiar uşor mai ridicate în Lunca Dunării), coborând în zonele deluroase la valori între 16 şi 20℃, şi între 8 şi 16℃ în zona montană. Maxima absolută coincide cu maxima absolută pe țară, fiind de 44,5℃, înregistrată pe data de 10.08.1951, la Ion Sion, în județul Brăila. Vânturile predominante sunt din sectorul estic şi nordic, în principal crivățul, în timpul iernii.

Apar şi vânturi cu caracter local, de exemplu brizele marine pe litoral şi brizele montane, în zona Carpaților Curburii. Cantitatea de precipitații este influențată, în primul rând de altitudine, dar şi de influențele climatice continentale din est. Astfel, în zona sudică a Dobrogei, pe litoral şi în Delta Dunării cantitatea de precipitații este sub 400mm/an (Sulina 358mm/an – cea mai mică valoare medie din România). În Câmpia Română şi mare parte din Podişul Dobrogei valorile se situează între 400şi 500 mm/an, crescând în zonele subcarpatice până la 700-800 mm/an şi peste 1000 mm/an în zona montană.

Bioclimatul marin este rezultatul interferenței dintre climatul de stepă și influența pontică, cu temperaturi medii anuale mult mai moderate față de regiunile înconjurătoare, oscilații diurne și anuale mai atenuate, ploi rare și de scurtă durată.

Verile sunt în general lipsite de canicula uscată, dar însoțite de vânturi puternice și umede ce bat predominant dinspre mare. Litoralul este caracterizat prin temperaturi moderate, cu ierni blânde(temperaturi medii de -2ºC), și veri secetoase (temperaturi medii de 22,4ºC la Constanța și 22,8ºC la Mangalia). Precipitațiile sunt puține, ca urmare plajele sunt preponderent uscate. În medie, litoralul beneficiază de 25 de zile însorite pe lună și 10 -11 ore de soare/zi. Toate aceste caracteristici favorizează băile de soare.

Din punct de vedere climatic, Podișul Dobrogei se încadrează în climatul de dealuri joase, cu influențe stepice în sud. Temperatura medie anuală este de 10-11ºC. În luna ianuarie, valorile medii ale temperaturii aerului sunt cuprinse între -2ºC în Munții Măcinului, Podișul Babadagului și Podișul Casimcei și -1ºC în regiunea Delta Dunării. În lunile de vară, valorile medii sunt de 21-22ºC.

Precipitațiile au valori de 400-500 mm/an, fiind mai reduse în partea de sud. Vânturile dominante sunt cele din nord, la care se adaugă vara, vânturile din sectorul sudic. Evoluția anuală a valorilor temperaturii este favorabilă practicării turismului în Dobrogea.

Temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice înregistrate la principalele staţii meteorologice,în anul 2011

Stație metereologică

Minimă absolută (grade Celsius)

Maxima absolută (grade Celsius)

Cantitatea anuală de precipitații (mm)

Buzău

-20,9

35,3

437

Constanța

-10,4

33,9

307

Galați

-16,2

36

424


Clima județului Constanța evoluează pe fondul general al climatului temperat continental, prezentând anumite particularități legate de poziția geografică și de componentele fizico-geografice ale teritoriului.

Existența Mării Negre și a fluviului Dunărea, cu o permanentă evaporare a apei, asigură umiditatea aerului și totodată provoacă reglarea încălzirii acestuia.

Temperaturile medii anuale se înscriu cu valori superioare mediei pe țară – 11,20C la Mangalia și 11,20C la Murfatlar) – iar în jumătatea central- nordică a teritoriului valorile greu scad sub 100C. Temperaturile minime absolute înregistrate în județul Constanța au fost de -250C la Constanța la 10 februarie 1929, -33,10C la Basarabi (Murfatlar) la 25 ianuarie 1954 și –25,20C la Mangalia la 25 ianuarie 1942.

Temperaturile maxime absolute înregistrate au fost de +430C la Cernavodă la 31 iulie 1985, +410C la Basarabi la 20 august 1945, +38,50C la Constanța la 10 august 1927 și +360C la Mangalia la 25 mai 1950.

Precipitațiile prezintă valori anuale cuprinse între 378,8 mm la Mangalia, 469,7 mm la Oltina și 451 mm la Mihail Kogălniceanu, situând județul Constanța între regiunile cele mai aride ale țării.

Vânturile sunt determinate de circulația general atmosferică și condițiile geografice locale. Caracteristice zonei sunt brizele de zi și de noapte.

Comuna Ghindărești face parte din zona cu climă continental temperată. Temperatura medie anuală este de 11,3 grade Celsius, iar temperatura medie absolută înregistrată este de 25 grade Celsius. Media precipitațiilor anuală este de sub 400 mm/mp.

Clima Comunei Ghindărești este specifică zonei Dobrogea, cu veri foarte călduroase și ierni friguroase.

Dat fiind că folosirea surselor subterane este mai puţin costisitoare şi sunt teoretic de calitate mai bună, acestea sunt rezervate în majoritatea cazurilor pentru alimentări cu apă potabilă, iar cele de suprafaţă pentru cerinţele industriale, care de regulă sunt mai mari decât cele menajere, pentru irigaţii, piscicultură şi alte folosinţe. Principalele cursuri de apă care străbat regiunea sunt: Dunărea, Siretul, Prutul, Bârladul, Buzăul, Călmăţuiul, Trotuşul, Putna, Râmnicu Sărat.

Dunărea şi Marea Neagră constituie ecosisteme distincte care, pe teritoriul României, au o importanţă economică şi ecologică aparte. Dunărea este sursă de apă pentru diverse folosinţe şi sursă de hrană (faună piscicolă). În acelaşi timp, datorită unor caracteristici naturale excepţionale (volumul de apă al fluviului) are influenţă şi asupra celorlalte elemente naturale, precum şi asupra navigaţiei. Astfel, o bună parte din exporturile şi importurile ţărilor central-europene, fără acces la mare sau cu acces la alte mări, folosesc în prezent calea navigabilă a Dunării şi a Mării Negre. Navigaţia fluvială se practică în cea mai mare parte pe Dunăre. Canalul Dunăre – Marea Neagră (construit în perioada 1975-1984), care leagă Dunărea (la sud de oraşul Cernavodă) cu Marea Neagră (la Agigea, la sud de Constanţa) şi scurtează drumul spre Constanţa cu aproape 400 km.

Canalul are o lungime de 64,4 km, fiind al 3-lea din lume ca lungime, după Suez (192 km) şi Panama (77 km), având de-a lungul lui 3 porturi (Cernavodă, Medgidia, Basarabi) şi 2 ecluze (Cernavodă şi Agigea). Canalul secundar, cu bifurcaţie spre nord, Poarta Albă – Midia Năvodari, are o lungime de 31,2 km, având de-a lungul lui 2 porturi (Ovidiu şi Luminiţa) şi 2 ecluze (Ovidiu şi Midia). Cele 4 ecluze duble au lungimea de 310 m, permiţând atât tranzitarea convoaielor de barje cât şi a navelor de capacitate cu pescaj maxim de 5,5 m. Marea Neagră are o importanţă majoră pentru Europa, împreună cu Dunărea, constituind o cale de transport internaţional pentru zece ţări europene, dintre care cinci: Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Moldova (fără ieşire la mare) au, pe ruta Dunăre – Marea Neagră, acces la oceanul planetar. La nivelul Regiunii S – E există următoarele lacuri importante:

 

În interior, județul Constanța, este deficitar în privința apelor curgătoare (cele mai multe având debite mici și oscilante), pe margini are numeroase lacuri-limane fluviațile și fluvio-maritime.

O nota caracteristică a rețelei hidrografice de pe teritoriul județului este densitatea foarte scăzută a acesteia, de 0,1 km/km2, reprezentând cea mai redusă valoare de pe întreg teritoriul țării.

Apele sunt reprezentate de râuri ( Topolog, Chichirgeaua, Carasu), pârâuri( Casimcea, Topolog, Crucea, Nuntasi), lacuri( Buceag, Oltina, Baciu, Tasaul, Corbu, Siutghiol-Mamaia, Agigea, Tabacarie, Techirghiol), limanuri s.a.

Nu putem vorbi de hidrografia județului Constanța fără să amintim principalele caracterstici ale celor 2 componente principale ale hidrografiei dobrogene – fluviul Dunărea și Marea Neagră.

Fluviul Dunărea și Canalul Dunăre-Marea Neagră realizat parțial pe traseul văii Carasu, are o lungime de 64 km, între Cernavodă și Agigea, are o adâncime medie de 7,5 mai este prevăzut cu două ecluze (la Cernavodă și la Agigea).

Marea Neagră mărginește județul spre est, cu suprafața de 462535 km2( împreună cu Marea Azov), este o mare de tip continental deschisă. Are țărmurile crestate, cu golfuri larg deschise, cu puține peninsule (Crimeea) și insule (ins. Șerpilor).

Salinitatea apei mării oscilează intre 17% pe litoralul românesc, 18% în largul mării si 22% la mari adâncimi. Temperatura medie anuală a apelor Mării Negre în zona litoralului românesc este de 12,70C. La Constanța s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi ale mării de 22,40C, iar cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în luna februarie( 2,9°C).

Flora și fauna se dezvoltă numai în stratul superior (până la 180 m adâncime). Se întâlnesc forme proprii ca familia sturionilor, formele mediteraneene – scrumbia albastră, iar la gurile de vărsare ale fluviilor forme de apă dulce (gingirica). Frecvent pot fi întâlnite forme interesante cum sunt calul de mare , pisica de mare , unele specii de delfin (porcul de mare) , un mic rechin (cainele de mare ) și mai rar foca din Marea Neagră. Flora este alcatuită din alge verzi, roșii și brune și se dezvoltă până la adâncimea de 75-80 m până unde pătrunde lumina soarelui.

Rețeaua hidrografică din zona comunei Ghindărești este formată din brațul Dunărea Veche la vest, cursul de apă Chichirgeaua (cu afluenţii Mandai şi Crişan), tributar direct braţului Dunărea Veche care curge prin sud-estul comunei. Acesta din urmă are o lungime de 17 km, izvorăște de la o altitudine de 100 m, cea a gurii de vărsare fiind de 6 m. Suprafața bazinului hidrografic teritorial este de 148 kmp. În zonă se mai regăsesc izvoare hipotermale, sulfuroase care provin din calcarele jurasice de la Capidava (22℃), Ghindăreşti (21℃), Topalu (26℃) şi Hârşova (23℃). Văile cele mai înalte și abrupte sunt: Caimacli-Dere la N, pe hotar și Dalașma-Culac la E și S.-E de pârâul Chichirgeaua.

Pe teritoriul Regiunii Sud Est se reunesc nu mai puţin de patru regiuni biogeografice: zona alpină, zona continentală zona stepică şi zona pontică. Din punct de vedere floristic, au fost determinate peste 150 de asociaţii vegetale, iar  în zona montană şi colinară se remarcă prezenţa a numeroase specii endemice dintre care menţionăm: Aconitum moldavicum, Camp anula carpatica, Cardamine glanduligera, Chrysanthemum rotundifolium, Dianthus kitaibelii ssp. spiculifolius, D. tenuifolius, Hepatica transsilvanica, Poa nemoralis ssp. ssp. spiculifolius, D. tenuifolius, Hepatica transsilvanica, Poa nemoralis ssp. rehmanni, Ranunculus carpaticus, Sesleria heufleriana, Symphytum cordatum, rehmanni, Ranunculus carpaticus, Sesleria heufleriana, Symphytum cordatum, Thymus comoThymus comosus, precum şi specii monumente ale naturii: Taxus bacata, sus, precum şi specii monumente ale naturii: Taxus bacata, Leontopodium alpinum, Cyprypendium calceolus, Trollius europaeus, iar în Leontopodium alpinum, Cyprypendium calceolus, Trollius europaeus, iar în zona de câmpie zona de câmpie — Fritillaria meleagris ( identificată în cursul anului 2000 ) etc.Fritillaria meleagris ( identificată în cursul anului 2000 ) etc.

Fitogenetic, teritoriul aparţine următoarelor două regiuni floristice: elor două regiuni floristice: — Regiunea floristică eurosiberiană Regiunea floristică eurosiberiană ..Este caracterizată prin următoarele specii: Este caracterizată prin următoarele specii: Anthriscus caucalis, Cyperus michelianus, Euphorbia peplis, Hieracium Anthriscus caucalis, Cyperus michelianus, Euphorbia peplis, Hieracium virosum, Prunus mahaleb, Radiola linoides, Ranunculus circinatus, Rumex virosum, Prunus mahaleb, Radiola linoides, Ranunculus circinatus, Rumex thythyrsifiorus, Solanum luteum, Zygophyllum fabago ş.a. rsifiorus, Solanum luteum, Zygophyllum fabago ş.a. — Regiunea floristică Regiunea floristică irano irano –– turaniană Se caracterizează prin speciile: Adonis volgensis, Alyssum turaniană Se caracterizează prin speciile: Adonis volgensis, Alyssum linifolium, Astragalus contortuplicatus, A. varius, Centaurea diffusa, Cyperus linifolium, Astragalus contortuplicatus, A. varius, Centaurea diffusa, Cyperus pannonicus, Dianthus leptoppannonicus, Dianthus leptopetalus, Gypsophila paniculata, Lactuca tatarica, etalus, Gypsophila paniculata, Lactuca tatarica, Lepidium cartilagineum ssp.crassifolium, Secale silvestre ş.a.Lepidium cartilagineum ssp.crassifolium, Secale silvestre ş.a.

Principalele formaţii forestiere din Regiunea Sud–Est sunt: pădurile de Est sunt: pădurile de molid, de brad, amestecurile de fag cu răşinoase, făgetele, pădurile de molid, de brad, amestecurile de fag cu răşinoase, făgetele, pădurile de gorun şi gorun şi fag. Este interesant de menţionat existenţa unor varietăţi mai deosebite de fag. Este interesant de menţionat existenţa unor varietăţi mai deosebite de arbori cum ar fi stejarul brumăriu şi stejarul pufos. Alte specii de arbori care arbori cum ar fi stejarul brumăriu şi stejarul pufos. Alte specii de arbori care cresc în regiune sunt salcâmul, aninul, plopul indigen şi salcia. Cel mai ridicat cresc în regiune sunt salcâmul, aninul, plopul indigen şi salcia. Cel mai ridicat grad de grad de naturalitate este asigurat în arboretele forestiere, pluriene, de tip naturalnaturalitate este asigurat în arboretele forestiere, pluriene, de tip natural fundamental din zona montană şi colinară, unde daunele produse de factorii fundamental din zona montană şi colinară, unde daunele produse de factorii meteometeo–climatici şi biologici sunt nesemnificative(rupturi şi doborâturi de vânt şi climatici şi biologici sunt nesemnificative(rupturi şi doborâturi de vânt şi zăpadă, secetă, bolizăpadă, secetă, boli şi dăunători), spre deosebire de arboretele artificiale şi dăunători), spre deosebire de arboretele artificiale echiene şi scoase în afara habitatelor naturale ca, de exemplu pinul cultivat la câmpie (în cursul anului 2001 s-au resimţit efectele secetei).

Vegetația de pe teritoriul Comunei Ghindărești este specifică luncii Dunării.

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Ghindărești se ridică la 2.557 de locuitori.

Comuna Ghindărești nu dispune de sistem centralizat de gaze naturale.

Gospodăriile beneficiază de alimentare cu energie electrică. Reţeaua de iluminat public parcurge majoritatea străzilor din localitate.

Comunicaţiile sunt acoperite pe toate căile: telefonie fixă și mobilă, televiziune prin antenă satelit şi cablu şi internet.

Comuna Ghindărești dispune de sistem centralizat de alimentare cu apă și de sistem de canalizare care acoperă aproximativ 85% din comună.